Sarcina și SARS-CoV 2: câteva sfaturi practice

Sarcina și SARS-CoV 2: câteva sfaturi practice

Noi, la Clinica Luna, urmărim mai ales asigurarea unei îngrijiri prenatale şi a unei asistenţe la naştere cât mai bune, astfel încît bebeluşii să se nască la potenţialul lor maxim, iar mamele lor să treacă prin sarcină şi naştere sănătoase şi încrezătoare.

În sceastă perioadă neobişnuită şi dramatică ni s-au schimbat tuturor vieţile şi au apărut, în activitatea noastră, priorităţi noi. Noi credem că SARS CoV2 există şi suntem atenţi şi aplicăm toate măsurile pentru evitarea transmiterii lui, atît în ceea ce ne priveşte, cît şi în ceea priveşte pacienţii care ni se adresează.

Cum ne protejăm noi

În primul rînd, ne comportăm preventiv în toate circumstanţele vieţii profesionale şi private: purtăm măşti permanent în spaţii închise (practic stăm „nemascaţi” doar cu membrii familiei) şi îi facem pe ceilalţi atenţi sa le folosească corect atunci cînd nu o fac, ne spălăm pe mîini, evităm aglomeraţiile şi expunerile inutile.
În Clinică nu „socializăm” la cafea sau masă, pe care le luăm separat, în spaţii bine aerisite.

Cum protejăm pacienții

Cine ne-a trecut pragul în această perioadă a constatat că măsurile de prevenţie urmăresc toate aspectele: încă de la programarea telefonică, ne rugăm pacientele să ne avertizeze dacă sau avut contact cu persoane pozitive sau dacă au semne de boală, pentru a le reprograma.

Le solicităm pacientelor să vină cu mască şi le oferim celor care nu au.

Facem programările la intervale mai mari, pentru a evita aglomeraţia în sala de aşteptare şi pentru a avea timp să aerisim şi să dezinfectăm după fiecare pacientă.

Dar înţelegem că protejarea pacientelor trebuie să depăşească spaţiul Clinicii şi, de aceea, iniţiem cu fiecare gravidă o discuţie cu privire la infecţia cu SARS – C0V 2. Am constatat că, în general, gravidele sînt o categorie cu un bun comportament preventiv, dar există şi persoane care, avănd încredere că virusul nu este periculos la vîrstă tânără, nu acordă atenţie deosebită prevenţiei. Toate pacientele pleacă de la noi cu o serie de informaţii şi sfaturi.

Da, virusul poate trece prin placentă!

Principala informaţie care am constatat că atrage atenţia, mai ales persoanelor mai „relaxate”, e aceea că acest virus poate trece placenta şi infecta fătul.

Le spunem, în acelaşi timp, că nu sînt cunoscute conscinţele pe termen mediu şi lung ale infecţiei congenitale cu SARS – CoV 2, pentru că nu există încă urmărirea postnatală a acestor copii. Le explicăm că, aşa cum infecţiile din cadrul TORCH pot fi asimptomatice la mamă, dar conduc la afectare fetală severă (câteodată constatată doar după naştere), aşa şi noul coronavirus poata avea consecinţe pe termen lung pe care deocamdată nu le cunoaştem. Aceste informaţii fac ca, de multe ori, gravide care nu sînt preocupate de riscul infecţiei în ceea ce le priveşte să devină atente şi să plece de la noi cu alte opinii.

7 sfaturi pentru mame

Sfaturile noastre pentru a vă proteja pe dvs şi pe bebeluşii dumneavoastră sunt următoarele:

  1. Purtaţi mască, de preferat chirurgicală, în toate spaţiile închise în afara familiei şi în toate spaţiile deschise aglomerate. Acelaşi lucru trebuie să il facă şi soţii/partenerii/membrii familiilor gravidelor. Protecţia gravidei şi a fătului este o treabă „de echipă”.
  1. Aerisiţi spaţiile închise unde locuiţi/lucraţi.
  1. Dacă este posibil, lucraţi de acasă.
  1. Evitaţi să luaţi masa în spaţii inchise cu persoane din afara familiei. Vă puteţi întâlni cu prietenii în parcuri, de exemplu.
  1. Evitaţi staţionările prelungite în spaţii închise (săli de aşteptare, magazine etc).
  1. Evitaţi spaţiile deschise aglomerate. Dacă e inevitabil să fiţi acolo, purtaţi mască.
  1. Vaccinaţi-vă antigripal imediat după apariţia vaccinului din noul sezon. Vaccinarea antigripală este oricum recomandată la gravide (şi noi o promovăm) şi se anticipează că eventuala asociere a virusului gripal cu noul coronavirus va duce la forme severe de boală.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii  sau să vorbiți cu unul din specialiștii noștri, vă așteptăm la sediul nostru din Calea Floreasca nr. 35, telefon 0747.08.08.88 sau pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns